Bucovina este un spațiu în care tradițiile populare românești și-au păstrat puritatea. Chiar și aerul e unul mai curat aici, fiind una dintre zonele cele mai împădurite ale țării. Regiunea păstrează amprenta civilizației austro-ungare ca urmare a includerii ei în Imperiul Habsburgic în 1775. Geografic, Bucovina se întinde de la Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului, la Suceava, Rădăuți, până la Cernăuți. (Nordul Bucovinei a fost răpit României în urma pactului semnat de miniștrii de externe ai lui Stalin și Hitler. După destrămarea URSS, acest teritoriu a rămas Ucrainei).

De Paște, în Bucovina

Se spune că iernile sunt cele mai frumoase aici, în Bucovina. Însă bucuria adevăratei Sărbători este, aici, Paștele. Sărbătorirea Sfintelor Paști este prilej de mare bucurie pentru bucovineni și începe cu mult înainte, o dată cu Duminica Floriilor. Sărbătoarea Floriilor este cunoscută în Bucovina sub denumirea de Duminica Stâlparilor, iar semnele din această zi sunt interpretate ca prevestiri pentru anul în curs. Se spune că după cum va fi timpul în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşti, iar dacă de Florii ies broaştele, atunci vara va fi frumoasă.

În toate aşezările din Bucovina, obiceiurile şi îndeletnicirile legate de Sfintele Sărbători de Paşti definesc cu precădere personalitatea bucovineanului, un om liber şi puternic, gata să se elibereze de „balastul” pe care îl simte aproape.
În Duminica Floriilor se sfinţesc la Biserică ramurile de sălcii, ”mâţâşorii”, care încep a înmuguri. Această ramură este dusă acasă şi aşezată la icoane pentru spor în gospodărie, dar şi pentru fete pentru spor în dragoste. De asemenea ele se folosesc şi în caz de boală, punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătăţirea vederii.

Obiceiuri de Florii – Obiceiul Lazariţelor şi ramurile de salcie

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazar. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lasând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare.Potrivit legendei ca Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Se credea că nu e bine să renunţi la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau şi pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credinţa ca abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceştia să nu ramâna fără rod.

În ziua de Florii, stupii erau împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâţişorii erau aruncaţi în curte cand începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate. Ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-şi loveasca copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserica. Credeau că aşa  vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.

În săptămâna mare, cerul este închis

Urmează Săptămîna Mare, a Patimilor, în care se crede că dacă moare cineva, sufletul lui este dus în Iad, căci Raiul este închis. Această săptămână este ţinută prin post strict. Marţea din se numea şi Marţea Sacă, ţinându-se pentru dureri de cap şi pentru ca să nu sece laptele la vaci.

Cenuşa cu care se face focul în miercurea Paştilor, ca de fapt din toată această săptămână,era bună pentru straturi. În Joia Mare, a Patimilor sau Joia Neagră se credea că morţii veneau pe la vechile lor locuinţe şi ar rămâne până la Duminica Mare. Nu se spală rufe, ţinându-se ca o sărbătoare, iar dacă se pune cloşca pe ouă ea va scoate numai cocoşi. Se dă de pomană uliului, pentru a nu mânca puii vara. Se crede, că cine doarme în această zi va fi puturos tot anul.

Din Joia Mare nu se toarce până la Ispas (la Înălţare). În această zi se cere ca toţi din casă să planteze un pom, crezând că se prind mai bine. Nu lipseşte nimeni seara de la Denia cea Mare, când femeile tămâiază la cimitir pe cei morţi. Cine posteşte din Joia Mare până la Paşti, se crede că va şti cu trei zile înainte când va muri.

Se colorează, se vopsesc cu culoarea roşie ouăle. Se crede că dacă moare cineva în sat în această zi ouăle nu ies frumoase şi colorate bine. Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă este ţinută cu stricteţe, ajunându-se, mai ales pentru arsuri. Nu se coace şi nu se seamănă nimic. Dacă plouă în această zi, anul o să fie bogat, dar zilele dintre Paşti şi Rusalii vor fi ploioase. Sâmbăta, dar şi Joia se face pasca, care are formă rotundă, asemănătoare cu scutecele lui Iisus.

Cojile de ouă din care s-a făcut pasca se aruncă pe apă, pentru a vesti mai la vale, în josul rîului venirea Paştilor. În această zi, unica din an, femeile ar avea voie să-şi bată bărbatul. Cine moare în Sâmbăta Mare, nu este nici cu morţii nici cu vii.

Cine cade pe drumul spre Biserică, la Înviere, va avea mari probleme în acel an. În noaptea  de Paşti se deschid porţile Cerului, iar ceea ce ceri, Dumnezeu îţi va da. În ziua de Paşti, toţi membrii familiei, veniţi de la Înviere, se spală întru-n vas cu apă neîncepută în care se află un ou roşu şi un bănuţ de argint. Oul se pune pentru ca să fie toţi roşii şi sănătoşi ca oul, iar banul, ca să fie bogaţi şi curaţi ca argintul.

Se gustă apoi, neapărat, prima dată din anafura de Paşti care a fost adusă în coşarcă unde s-au sfinţit de preot bucăţi mai mici din cât mai multe feluri de mâncare, de la usturoi de leac până la bucăţi de carne şi ouă încondeiate.

În vechime cu precădere, dar şi azi, unii gospodari, vin de la Înviere cu lumânarea nestinsă şi ocolesc casa, pentru izgonirea celui rău. Nu este bine să se cearnă făină sau să se bage mâna în solniţa cu sare, căci îţi va transpira mâinile. Ciocnind ouăle, bărbatul cu femeia, a cui nu se va strica, acela va trăi mai mult. Vânătorii puneau în puşcă anaforă pentru a atrage de ea mai mult vânat. Dacă oul vopsit roşu, sfinţit de la Paşti, îl păstrezi patruzeci de zile fără să se strice este semn sigur că eşti un om norocos.

Toată lumea în ziua de Paşti trebuie să tragă clopotele şi să bată personal toaca, semn al apostolatului şi al răspândiri prin el a vestei Învierii. Umblatul copiilor după ouă roşii este o continuare şi o transformare a vechi tradiţii când fiii se duceau la părinţi, nepoţii la moşi şi finii la naşi cu pască şi cu ouă, ciocnind şi stând la masă cu ei, mai ales în a doua şi a treia zi de Paşti.

Ciocnitul ouălor, ca datină generală, se prelungeşte în toată Săptămîna Luminată cu reflexie până la Ispas şi Rusalii. În Săptămîna Albă, Luminată, Cerul este deschis, după tradiţie, până la Ispas, iar cine moare e fericit căci ar merge fără judecată direct în Rai, la Dumnezeu.

Toate aceste credinţe, tradiţii şi obiceiuri care se mai păstrează în mare parte şi azi am socotit să le menţionez deoarece definesc sufletul bucovineanului. Ele în cea mai mare parte nu contravin învăţăturii noastre creştine, ci dimpotrivă o întregesc şi o fac accesibilă, în înţelesul ei, creştinului de rând.

Sărbători de iarnă în Bucovina

Ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este plină de evenimente religioase, de datini şi obiceiuri de iarnă din vechime, care au rezistat scurgerii timpului, fiind preluate ca atare sau adaptate vremurilor moderne. De Crăciun şi Anul Nou parcurgem un întreg ritual de asemenea tradiţii, între care se detaşează colindele, cântecele de stea, diversele urături şi strigături de Pluguşor, care variază de la o regiune la alta, ba chiar de la un sat la altul. În Bucovina s-au păstrat, probabil, cele mai multe manifestări legate de Sărbătorile hibernale.

În pitoreştile comune Vama, Fundu Moldovei, Pojorâta, Sadova, Voroneţ, Iacobeni, Mestecăniş ş.a., dar şi în oraşele Suceava, Gura Humorului, Vatra Dornei, Rădăuţi – cele mai bogate în obiceiuri tradiţionale – Naşterea Domnului este vestită prin colinde deosebite, de o mare varietate, unele de sorginte creştină, referitoare strict la Naşterea Pruncului („O, ce veste minunată/În Betleem ni se-arată/Că a născut Prunc/Prunc din Duhul Sfânt/Fecioara curată”; „Astăzi s-a născut Hristos/Mesia, chip luminos/Lăudaţi şi cântaţi/Şi vă bucuraţi”), altele laice, vizând anumite categorii socio-profesionale (preoţi, păstori, pescari, vânători, soldaţi, flăcăi şi fete de măritat etc.), majoritatea acestora fiind oarecum comice, legate de preocupările şi îndeletnicirile oamenilor. Unele colinde de acest tip sunt „asezonate” cu scenete de teatru popular jucate pe la casele gospodarilor, la uşi şi ferestre dar şi în interiorul locuinţelor, în faţa mesei încărcate de colaci, mere, nuci şi alte bunătăţi care se dăruiesc apoi interpreţilor. Toate aceste colinde constituie o chintesenţă a spiritualităţii creştine a neamului, expresii foarte sugestive ale ethosului arhaic românesc, şi ele poartă diverse denumiri în funcţie de zonele ţării: moş-ajun, colindiş, piţărăi, cucuţat, cântece de stea.Cele mai multe obiceiuri de iarnă se referă, fireşte, la Pluguşor, principalul „ingredient” al Sărbătorilor, denumit şi Buhaiul, Plugul, Urătură etc., în funcţie de zonele etnografice. Cetele de urători merg la casele oamenilor pentru a le ura sănătate, rodnicie şi belşug al semănăturilor, spor şi noroc în viaţa personală, acompaniindu-şi toate aceste mesaje de bice, clopoţei, buhaiuri, mânaţi de liderul alaiului, denumit vătaf. În satele cu tradiţie, urătorii sunt costumaţi după specificul local (iţari, cămăşi brodate, brâie şi chimire, sumane, cojoace ornamentate), însoţiţi de muzicanţi populari care merg pe lângă Plugul tras de boi sau cai.
Din ansamblul manifestărilor tradiţionale de iarnă nu lipsesc jocurile de măşti, obicei răspândit pe tot teritoriul ţării dar făcând faima Bucovinei, majoritatea pierzându-şi caracterul ritualic de odinioară şi devenind laice, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii, babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, vânzătorul etc.

Capra este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi fertilitate. Denumită Ţurcă, Brezaie sau Cerb, capra este o mască al cărei cap se confecţionează din lemn, cu maxilarul de jos mobil pentru a clămpăni. Este înfăşată în piei, blănuri, cârpe sau panglici multicolore, ba chiar cu cergi şi scoarţe sau covoare, împodobită cu mărgele, ciucuri, beteală şi alte accesorii. Spectacolul oferit de capră se referă la moartea şi reînvierea ei, în timp ce însoţitorii dansează şi mimează elementele relatate în scenariu.

Ursul este iarăşi un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele bucovinene, a cărui semnificaţie simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Masca este confecţionată din blana şi capul animalului care este investit cu virtuţi magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător denumit „ursar”, care îndeamnă animalul să dănţuiască în ritmul tobelor.

Căluţii sau căiuţii reprezintă un joc mascat des întâlnit de Sărbătorile hibernale, legat de evocarea veşnicei tinereţi şi a puterii fertilităţii simbolizate de animalele respective, considerate sacre în mitologia populară. În rolurile căluţilor, flăcăii satelor sunt costumaţi adecvat, cu harnaşamente de curele care susţin îmbrăcămintea, dănţuind în acompaniament de tobe.

„Urâţii” constituie un alt obicei popular foarte pitoresc, format din personaje care fac şotii şi ghiduşii, înviorând ambianţa sărbătorească, însoţind celelalte alaiuri mascate. Ei poartă diverse măşti comice de babe, moşi, ţigani, negustori care sunt astfel caricaturizaţi în imaginarul rural.

Pe lângă aceste obiceiuri laicizate şi adaptate folclorului contemporan s-au păstrat oarecum nealterate momentele Irozilor şi ale Viflaimului (Vicleimului), un gen de teatru popular religios celebrând într-un mod popular Naşterea Domnului, cu personaje ca Mesia, magii, arhanghelii, împăratul Irod, soldaţi, cavaleri, care şi ele diferă de la un sat la altul.

După Anul Nou, cele mai practicate obiceiuri de iarnă sunt Sorcova, Chiraleisa şi Lăsarea crucii la apă de Bobotează. Sorcova sau Semănatul este un obicei străvechi practicat în prima zi a Noului An, de Sf. Vasile, când copiii merg la vecini şi rude cu ramuri din flori artificiale, împodobite cu panglici colorate, sau, în lipsa unei asemenea vergele, înarmaţi cu grâu, orez, arpacaş, fasole sau alte boabe pe care le aruncă la uşa gospodarului. Chiraleisa se practică în ajunul Bobotezei, când grupurile de fete şi băieţi colindă „Chiraleisa! Chiraleisa! Chiraleisa!”, vers adaptat din formula religioasă „Chirie Eleison!”. De Bobotează, după oficieera slujbei religioase din biserică, se merge în procesiune la „sfinţitul apei”, când preotul aruncă o cruce în apa îngheţată, iar un flăcău se repede să o scoată. Acest obicei al lăsării crucii la apă încheie, practic, şirul Sărbătorilor de iarnă.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute obiceiuri de iarnă la bucovineni, care se practică în perioada Sărbătorilor, reprezentând un univers aparte, mitic-folcloric, aşteptate cu sufletul la gură de tineri şi vârstnici, pentru a înfrumuseţa ambianţa hibernală.

Cele mai cunoscute manifestări tradiţionale de iarnă din Bucovina:

27- 28 decembrie: Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Porniţi plugul, Feţi frumoşi” – Vatra Dornei

Vatra Dornei este locul desfăşurării acestei impresionante manifestări tradiţional-folclorice, cu formaţii şi solişti care interpretează colinde şi urături din zona bucovineană, într-un spectacol inedit ce are loc atât pe scena Casei de Cultură, cât şi în aer liber, mai precis în foişorul din parcul staţiunii. De asemenea, cu acest prilej se mai desfăşoară parada costumelor populare, cu defilarea protagoniştilor pe strada Mihai Eminescu, principala arteră a localităţii. Tineri şi vârstnici, localnici sau turişti se înghesuie să vadă alaiul „mascaţilor“, al „ursarilor“, al „căiuţilor“, al participanţilor veniţi din zone rurale de renume din Bucovina (Vama, Marginea, Fundu Moldovei, Ciocăneşti, Iacobeni, Mestecăniş, Humor etc.), dar şi din alte regiuni (Maramureş, Bistriţa, Botoşani).

27 decembrie: Festivalul „Sculaţi, gazde, nu dormiţi!” – Fălticeni

Fălticeni este locul desfăşurării acestui festival de gen, care debutează pe Aleea pietonală unde are loc parada măştilor şi costumelor populare, continuându-se pe scena din Piaţa „Nada Florilor”, unde evoluează colindătorii şi formaţiile ce prezintă datini şi obiceiuri din localităţile Berchişeşti, Bogdăneşti, Boroaia, Mălini, Calafindeşti, Drăguşeni, Pârteştii de Jos, Râşca, Rădăşeni–Lămăşeni, Găineşti, Udeşti, Vama, Preuteşti, Vadu Moldovei etc.

28 decembrie: Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă – Rădăuţi

Aflat la a VIII-a ediţie, acest festival de sezon reuneşte colindători şi formaţii din zona Bucovinei, care prezintă cele mai interesante momente cu jocuri de măşti, într-un recital de zile mari.

31 decembrie: Manifestări tradiţionale cu datini şi obiceiuri de iarnă – Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Ciocăneşti etc.

În multe localităţi bucovinene, ultima zi din an este plină de manifestări tradiţionale, prezentându-se cele mai interesante obiceiuri: Jocul Ursului şi al Caprei, momentele cu „Urâţi” şi „Bunghieri”, alte jocuri cu măşti specifice zonei.