Bucovina, Raiul României
“Bucovina este partea cea mai veche și mai frumoasă a tării noastre, raiul Moldovei”, fiindcă “acolo e sfânta cetate a Sucevei, scaunul domniei vechi, acolo scaunul firesc al unui mitropolit care în rang de neatârnare era egal cu patriarhii, acolo sunt moaștele celor mai mari dintre domnitorii români, acolo doarme primul descălecat Dragoș, îmblânzitorul de zimbri, acolo Alexandru cel Bun, întemeietorul de legi, acolo Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, zidul de apărare al creștinătății. Bucovina este “pământ sfânt, a cărui apărare ne-a costat pe noi râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligența noastră trecută, toate mișcările cele mai sfinte ale inimii noastre”- Mihai Eminescu.
În ţara obcinelor şi a pădurilor de nepătruns, pe meleaguri care păstrează adânc urmele trecerii a trei imperii, Dumnezeu stăpâneşte, dar nu de unul singur. În Bucovina-”Țara Fagilor”, Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu sunt aproape la fel de prezenţi ca scena „Judecăţii de Apoi“.
Poate nicăieri în lume şi, cu siguranţă, nicăieri în România, oamenii nu se potrivesc atât de bine cu locurile în care trăiesc şi cu simbolurile pe care le-au ridicat la tot pasul. Temători de dreapta judecată finală a lui Dumnezeu, pe care au ilustrat-o cu supramăsură pe zidurile, fără excepţie dominate de un albastru captivant, liniştitor şi unic, al mănăstirilor de secol XVI, bucovinenii sunt deopotrivă aprigi, iscusiţi la vorbă, dar şi iubitori de cele lumeşti ca marele lor înaintaş Ştefan cel Mare, „ubicuizat“ în sute de statui, icoane şi monumente.
Pe bucovineni ajungi să-i înţelegi doar dacă îi priveşti prin trei filtre. Despre primele două am făcut vorbire, iar al treilea este arta, mai ales poezia şi muzica şi, mai ales, poeţii şi compozitorii cu orientări naţionaliste. Mihai Eminescu, în zona mănăstirilor, Nicolae Labiș și Ciprian Porumbescu, în Suceava şi împrejurimile ei, sunt absolut omniprezenţi.
În Bucovina mâncarea este excepțională, iar rachiul fără egal
În Bucovina totul este special. Din capul locului trebuie spus că Bucovina este una dintre cele mai frumoase regiuni din România şi merită vizitată chiar dacă este cât se poate de departe de Capitală (450 de kilometri).
Dar ce este cu adevărat impresionant în Bucovina este ospitalitatea extrem de naturală a oamenilor. E atât de limpede că sunt sinceri atunci când te apelează cu „dragul meu“ sau „dragii mei“! Condiţiile de cazare în pensiuni nu sunt nici mai bune nici mai proaste decât, să spunem, pe Valea Prahovei, însă diferenţa o fac preţul şi mâncarea.
De la unt, smântână, ouă şi carne, la hribii atât de populari în zonă, totul este „de casă. Chiar și băuturile, în special rachiurile din fructe de pădure (afinată, zmeurată), vinul sau Berea sunt făcute după metode originale. Nu trebuie să rataţi tochitura moldovenească şi ciorba rădăuţeană, dar, totuşi, dacă ţineţi mult la siluetă sau aveţi stomacul mai slab, hribii cu smântână sunt o minune.
Brânzeturile specifice zonei noastre (celebrul caș bucovinean de vacă și de oaie, urda) şi cârnaţii de influenţă austro-ungară, alături de borşurile, ruseşti la bază, merg toate cu rachiul de prune, care mai că ai spune că e gem după miros.
Principala atracţie rămân mănăstirile, mai ales celebrele Voroneţ, Humor, Putna, Moldoviţa, Suceviţa, însă zona Bucovinei oferă şi trasee montane foarte spectaculoase. Munţii ajung aici şi la 2.300 de metri, iar drumul până în vârf este o provocare chiar şi pentru montaniarzii cu experienţă. În plus, pot fi vizitate mai multe cetăţi, inclusiv fosta cetate de scaun din Suceava.
Invitație în „Raiul Moldovei”
Dacă despre Iaşi Nicolae Iorga spunea că este un imens muzeu în aer liber şi că nu ar trebui să existe român care să nu fi văzut măcar odată acest oraş, tot aşa am putea spune că nu ar trebui să fie român care să nu viziteze Bucovina, cu toate frumuseţile ei naturale, dar şi cele create de geniul omului, cel care a ştiu să pună suflet în piatra şi în lemnul de prin munţii ce străjuie, imperial, această fascinantă parte de lume. Şi, după ce i-ai văzut bogăţiile spirituale şi naturale, după ce ai călcat cu talpa iarba verde de acasă şi te-ai spălat pe ochi cu rouă şi cu lumina de răsărit de soare, poţi spune că ai fost botezat a doua oară şi, un dor năprasnic de aceste locuri te cuprinde aproape fără să-ţi dai seama, făcându-te să nu uiţi niciodată lumina stelară care te va ocoroti pe unde vei merge.
Cum s-a născut și a trăit printre străini
Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a Principatului Moldovei, situată în partea sa de nord-vest. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“ = „Făgăria”, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392).
Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului român Moldova, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic. Acesta a profitat de înfrângerea turcilor în războiul ruso-turc desfăşurat între 1768-1774, şi, acceptând drept de intervenţie pentru Imperiul Ţarist în Ţara Românească şi Moldova (prin pacea Kuciuk-Kainarci), a anexat de la vasalul Turciei, Moldova, regiunea sa nord-vestică, Bucovina. Geopolitic, “târgul” făcut asigura celor trei imperii dominaţie sau influenţă asupra “spaţiului” valah (român) după cum urmează: Turcia rămânea suzerană faţă de Moldova şi Ţara Românească, Imperiul Rus avea voie să intervină “spre protejarea creştinilor ortodocşi”, iar Imperiul Austriac anexa moldoveana Bucovină – alături de Transilvania, care era majoritar locuită tot de români (ca autohtoni).